Ce riscă fiul lui Ilie Dumitrescu după ce a consumat substanțe interzise și s-a urcat la volan

06.09.2020, 10:57
Ce riscă fiul lui Ilie Dumitrescu după ce a consumat substanțe interzise și s-a urcat la volan
Ce riscă fiul lui Ilie Dumitrescu după ce a consumat substanțe interzise și s-a urcat la volan

Toto Dumitrescu, fiul fostul fotbalist al Naționalei, trece prin momente grele! Tânărul de 22 de ani a consumat substanțe interzise și s-a urcat la volan. Acum, acesta riscă o pedeapsă dură.

Băiatul lui Ilie Dumitrescu a fost prins de polițiștii rutieri sub influența unor substanțe nepermise, sâmbătă dimineață la ora 4.00 dimineața, scrie prosport.ro. Toto Dumitrescu a fost testat cu un Drug Test și a ieșit pozitiv la două substanțe, cocaină și canabis.

Toto Dumitrescu a consumat droguri

‘Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice. În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal’, conform comunicatului emis de Poliția Română.

Pe numele lui Toto a fost deschis un dosar penal conform prevederilor art. 336 din alin. 2 din Codul Penal.  În plus, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau o amendă penală.

A fost infectat cu coronavirus

Toto Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu, a fost depistat pozitiv cu COVID-19 la finalul lunii iunie.

Tânărul s-a infectat după ce a participat la emisiunea ‘Te cunosc de undeva’, de la Antena 1. La vremea respectivă, mai multe vedete care au legătură cu acest show au fost infectate cu coronavirus. Tatăl lui, Ilie Dumitrescu, a mărturisit că acesta a fost asimptomatic.

Toto Dumitrescu se numără printre cei 11 concurenți care participă la noul sezon al emisiunii ”Te cunosc de undeva”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși la Antena 1.

“Voiam să mă pun în faţa unor situaţii dificile şi noi, iar această emisiune mã antreneazã şi mă încearcă exact cum mi-am dorit. Totodată, lucrul cu vocea este ceva nou, dar atât de interesant. Mi-e cel mai teama de registrele inalte si de transpunerea in personajele, evident, foarte diverse intr- un ritm atat de alert!”, spunea Toto Dumitrescu înainte de participarea la show-ul de la Antena 1.

citește și...