Ce obișnuiește Teo Trandafir să mănânce de fiecare dată când iese din casă. Ritualul de la care nu se abate nici de Paște

02.05.2021, 14:19
Ce obișnuiește Teo Trandafir să mănânce de fiecare dată când iese din casă. Ritualul de la care nu se abate nici de Paște
Ce obișnuiește Teo Trandafir să mănânce de fiecare dată când iese din casă. Ritualul de la care nu se abate

Pentru Teo Trandafir, sărbătorile pascale nu reprezintă mâncare din belșug și tăierea mielului. Prezentatoarea emisiunii ”Teo Show” a explicat că de Paște nu gătește niciun preparat tradițional, ci preferă să comande mâncare. 

Într-un interviu pentru Click!, vedeta a recunoscut că nu mănâncă foarte mult de sărbători, având o dietă bine stabilită.

Teo Trandafir ține o dietă echilibrată

”Eu nu mănânc exagerat și nici nu fac cumpărături foarte multe. Nu gătesc, preferăm să comandăm. Nu sărbătoresc momentul, prefer liniștea și retragerea în intimitate pentru introspecție. Pentru mine, Paștele nu este despre miei tăiați și alimente consumate în exces”, a mărturisit Teo Trandafir.

Teo Trandafir a mai mărturisit ce nu îi lipsește niciodată din frigider, atunci când vine vorba despre alimentația sa. Vedeta de televiziune  spus că nu îi lipsesc ouălele și are o metodă specială de a le fierbe.

”Nu-mi lipsesc din frigider ouăle. Întotdeauna când ies din casă mănânc un ou, e un sfat primit de la un medic care mi-a spus că proteina aduce un anumit grad de protecție. Am chiar o metodă de a fierbe ouăle, nici tari, nici moi”, a mai spus Teo Trandafir.

Care a fost primul ei job

Teo Trandafir a dezvăluit, pentru adevarul.ro, care a fost primul ei loc de muncă și ce a făcut cu banii din primul salariu. Vedeta a lucrat la o agenție de turism.

”Îmi aduc aminte că m-am angajat pentru că vorbeam limba franceză, nimeni de acolo nu o ştia. Era o agenţie din Franţa care deschisese un birou şi în Bucureşţi. S-au bucurat să mă aibă în echipă. În acea perioadă exista liberalizarea preţurilor, şi de dimineaţă până seară, preţurile fluctuau fantastic. Dimineaţă pâinea era trei lei şi până seară devenea nouă lei. Din primul salariu, deşi era vară, mi-am cumpărat un Moş Crăciun de ciocolată şi l-am mâncat în baie”, a declarat Teo Trandafir.

citește și...