Ce meserie avea Gina Pistol înainte să devină celebră

16.07.2019, 18:35
Ce meserie avea Gina Pistol înainte să devină celebră
Gina este din Roșiorii de Vede

Gina Pistol este una dintre cele mai îndrăgite prezențe de pe micul ecran de ani buni. Înainte să ajungă celebră, vedeta TV a trecut prin momente mai puțin plăcute, însă, ambițioasă din fire, Gina a reușit să își schimbe radical viața.

Visa să devină cântăreață

În urmă cu câțiva ani, Gina povestea că în copilărie își dorea să devină cântăreață și deseori juca acest rol prin casă: „Când eram mică, susțineam spectacole în fața familiei, interpretându-le fie pe Maria Ciobanu, pe Maria Tănase sau pe Maria Lătărețu. Cântam de mică. Îmi puneam o floare după ureche și îmi imaginam că sunt pe scenă, iar toți cei dragi mă aplaudau, spre încântarea mea. Acum nu cânt, dar iată că sunt pe scenă în lumina reflectoarelor”. 

Chiar dacă s-a pregătit cu lecții de canto, fostul „iepuraș Playboy” nu a urmat o carieră în domeniul muzical, însă declara că a ajutat-o preocuparea pentru muzică. „Deși nu am tehnică, mă ajută foarte mult că am ureche muzicală. Îmi place să cânt în continuare. Îi mai încânt pe chefi și pe platourile de filmare, iar Sorin Bontea mi se alătură cel mai des… el este cântărețul trio-ului!”, a declarat Gina.

Gina vine dintr-o familie modestă

Prezentatoarea de la Antena 1 s-a născut pe 9 decembrie 1981, în Roșiorii de Vede, județul Teleorman. Pentru că familia sa era modestă și nu se descurca foarte bine din punct de vedere financiar, Gina, care a urmat Școala de Arte și Meserii, s-a angajat pentru prima oară la 17 ani, ca vânzătoare la un chioșc din orașul natal, apoi a lucrat ca operator la un xerox. 

Pentru că visa să devină fotomodel, Pistol a decis la 19 ani să se mute la București, unde și-a găsit de lucru tot ca vînzătoare, la un magazin renumit. Acolo, într-o zi aparent banală de muncă, Gina a fost remarcată de un bărbat, care i-a spus că ar putea ajunge un manechin de succes, dacă face niște schimbări. 

Ambițioasă, tânăra a slăbit și a reușit să câștige un casting pentru a poza în Playboy. După apariția incendiară, Gina a devenit celebră, iar restul e deja istorie. 

 

citește și...