Cât a slăbit Elena Ionescu după naștere! Solista a dezvăluit cum a reușit

10.07.2019, 18:48
Cât a slăbit Elena Ionescu după naștere! Solista a dezvăluit cum a reușit
Elena a mers la sală la scurt timp după ce a născut

Elena Ionescu, fosta solistă a trupei Mandinga, a devenit mamă pentru prima oară pe 3 august anul trecut, atunci când l-a adus pe lume pe fiul său, Răzvan Andrei. 

Chiar dacă a avut un program încărcat chiar și după nașterea băiatului, în special în weekend, atunci când susținea concerte, solista a găsit timp să facă sport pentru a reveni la silueta de dinainte.

Soțul ei este nutriționist

Deși a făcut cezariană, Elena a mers la sală la nici o lună după intervenție și a reușit să scape prin sport de 14 kg. 

„Nu dorm în sală, dar fac destul de mult sport. Am grijă ce mănânc. Am dat vreo 5 kg după ce am născut și alte 9 kg. Le-am dat repede după ce am făcut foarte mult sport. M-a ajutat și bărbatul, care este nutriționist. La două săptămâni, am fost la sală, chiar dacă am făcut cezariană.”, a declarat fosta solistă de la Mandinga la Antena Stars. 

În calitate de mamă, Elena a hotărât să își educe fiul după aceleași reguli cu care a crescut și ea: „Am să-i spun cum funcționează lumea din punctul meu de vedere. El o să aleagă ce va vrea să facă. Și eu am avut această ocazie. Mi s-au adus la cunoștință niște lucruri, dar până nu te dai cu capul de ele, nu realizezi gravitatea sau beneficiul. Am fost și îndrumată, dar doar când au simțit că-mi place foarte tare. Când mă vedeau mereu cântând, că nu scapă de mine, atunci au zis: hai să facem ceva. Am fost la tot felul de activități colaterale, așa o să facem și noi, să vedem ce e predestinat”.

citește și...