Care sunt principalele alergii ale toamnei și cum le poți evita și trata

02.10.2019, 15:08
Care sunt principalele alergii ale toamnei și cum le poți evita și trata
Care sunt principalele alergii ale toamnei și cum le poți evita și trata

A venit toamna, iar odată cu ea și perioada alergiilor. Doctorii avertizează că în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, oamenii sunt mai predispuși la alergii de toamnă. Dar haideți să vedem care sunt principale alergii ale toamnei și cum le putem evita pe viitor.

Care sunt principalele alergii ale toamnei și cum le poți evita și trata

  1. Polenul plantelor, în special cel de ambrozie, de pelinariţă, pelinul negru sau Artemisia vulgaris.
  2. Sporii de la mucegai, care se găsesc pe frunzele umede din parcuri. Acești spori aparțin de obicei speciilor Alternaria alternata şi Cladosporium herbarum.
  3. Acarienii care se găsesc în praful din casă sunt destul de periculoși pentru organism.
  4. Veninul de la viespile care apar pe fructele dulci, ca strugurii, prunele, merele sau perele.

Pentru aceste alergii ale toamnei există însă și anumite simptome care pot fi detectate la timp înainte de inhalarea sau contactul pielii cu grăuncioarele microscopice de polen sau sporii minusculi de mucegai. Iată care sunt simptomele care anunță o alergie.

  • strănuturi în salve
  • congestionarea puternică a mucoaselor nazale, mâncărimi de nas, dar şi în urechi, în cerul gurii sau faringe
  • înroşirea ochilor, lăcrimare, mâncărime intensă sau umflături ale pleoapelor
  • crize de tuse seacă, iritativă, respiraţie dificilă sau şuierătoare
  • insomnie, nervozitate, lipsă de concentrare sau oboseală permanentă.

Pentru persoanele care suferă de diverse alergii ale toamnei există tratamente, însă diferă în funcție de tipul acestora, dar și de prezența lor în diverse combinații.

Cel mai bun tratament care poate aduce beneficii pe timp îndelungat este vaccinarea cu extracte alergenice sau imunoterapia alergen specifică. Dacă v-ați confruntat sau vă confruntați cu simptomele uneia dintre alergiile toamnei, cel mai indicat este să cereți ajutorul unui alergolog.

Sursa: csid.ro

citește și...