Când vin ninsorile în România. Ce spun meteorologii despre iarna acestui an

07.11.2019, 11:19
Când vin ninsorile în România

Deși temperaturile din România sunt anormal de ridicate pentru această perioadă a anului, iarna se pregătește să își facă apariția pe meleagurile țării noastre. Meteorologii au explicat ce fel de iarnă va urma. 

Florinela Georgescu, unul dintre directorii de la ANM, a vorbit, la Realitatea Plus, despre iarna care se apropie. Din fericire, veștile sunt bune pentru cei care preferă temperaturile ridicate, pentru că în decembrie va fi cald. 

Când vin ninsorile în România

„Noiembrie este posibil să se încheie cu temperaturi ușor peste normal şi chiar primele zile ale lunii decembrie să arate așa. O iarnă în adevăratul sens al cuvântului vom avea, ca și în anii trecuți, din ianuarie încolo”, a spus Georgescu.

„Dinspre centrele care fac estimări sezoniere, o imagine, la nivelul Europei, pentru iarna care urmează, ar arăta, pentru partea central-sudică, influenţa Mării Mediterane, în sensul că par a fi mai multe precipitaţii şi temperaturi mai blânde, un regim termic mai blând, dar şi posibilitatea extinderii dinspre Câmpia Rusă a maselor de aer mai rece spre partea de S-E a Europei. Iar noi suntem fix între ele. Când am văzut această prognoză, am zis că e undeva pe medie. Aşa arată o iarnă normală în România”, a mai precizat meteorologul.