Când are loc premiera serialului ”Lia – soţia soţului meu”, de la Antena 1

12.12.2022, 14:22
Când are loc premiera serialului ”Lia – soţia soţului meu”, de la Antena 1
Când are loc premiera serialului ”Lia – soţia soţului meu”, de la Antena 1

Produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, serialul Lia – soţia soţului meu va avea premiera pe 12 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1. Producţia ce va fi difuzată în fiecare joi la Antena 1 este o adaptare liberă după drama turcească Asla Vazgeçmem – Never let go, adaptarea fiind semnată de Radu Grigore, Bianca Mina şi Ruxandra Ion.

Serialul care va putea fi urmărit începând din 12 ianuarie, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1 va aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. În încercarea de a triumfa, iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole. Va fi oare puterea destinului suficientă pentru un final fericit? Aceasta este întrebarea care îşi va găsi răspunsul în curând la Antena 1.

Protagoniștii noului serial de la Antena 1 sunt Ana Bodea, care îşi face debutul ca actriţă cu acest rol, Ştefan Floroaica, semifinalist Exatlon şi multiplu medaliat la campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu şi actriţa Ioana Blaj, cunoscută publicului de serial din rolurile Iza (Fructul Oprit), Irina (Sacrificiul) sau Rodica (Adela).

Când are loc premiera serialului ”Lia – soţia soţului meu”, de la Antena 1.  Ce au declarat protagoniștii

“De câteva luni bune, drumurile mele duc inevitabil spre platoul de filmare de la Lia – soţia soţului meu. Am pornit cu mare bucurie în proiectul despre care pot spune că reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru mine şi abia aştept să vizionez primele episoade, pe 12 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1”, a declarat Ana Bodea, interpreta Liei în serialul cu acelaşi nume, în vreme ce Ştefan Floroaica a completat: “Este primul meu rol, aşa că vine la pachet cu un mix de sentimente… entuziasm, încredere şi deopotrivă îndoială. Sunt foarte curios să văd şi eu primele imagini cu impunătorul Petru Vornicu, personajul de la care am împrumutat şi căruia i-am împrumutat multe în ultima vreme! Aşa că abia aştept şi eu ziua de joi!”.

La rândul ei, Ioana Blaj, interpreta lui Alice a dezvăluit: “Pentru mine, acest proiect înseamnă enorm. Asta pentru că o joc pe Alice…o sumă de contradicţii. Nu ştiu dacă am fost vreodată atât de fascinată de vreun personaj. Sper să îi fascineze şi pe telespectatorii noştri şi să îi atragă toată povestea din Lia – soţia soţului meu!”.

Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi, iar telespectatorii pot avea acces la imagini de culisele Lia – soţia soţului meu urmărind conturile oficiale ale serialului.

 

citește și...