Bilanț coronavirus 13 mai. 588 de infectări și 4 de decese în ultimele 24 de ore în România

13.05.2022, 13:28
Bilanț coronavirus 13 mai. 588 de infectări și 4 de decese în ultimele 24 de ore în România

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost diagnosticate 588  de  cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), din 4.638 teste RT-PCR (2.505 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.133 la cerere) și 13.617 teste rapide antigenice. Au fost raportate de către INSP  4 decese (un bărbat și 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 588 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 14 mai puțin față de ziua anterioară. 67 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 72 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

DECESE

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 4 decese (un bărbat și 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 4 decese, unul s-a înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, două la categoria de vârstă 70-79 de ani și unul la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.

Din totalul de 4 pacienți decedați, 2 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Unul dintre pacienții vaccinați care a decedat avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani și unul avea vârsta peste 80 de ani.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.638 teste RT-PCR (2.505 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.133 la cerere) și 13.617 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.047.121 teste RT-PCR și 9.881.918 teste rapide antigenice.

PACIENȚI INTERNAȚI

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 875 cu 13 mai puțîn față de ziua anterioară. De asemenea, la ATi sunt internate 150 persoane, cu 1 mai puțîn față de ziua anterioară. Dintre cei 150 pacienți internați la ATi, 138 sunt nevaccinati.

Din totalul pacienților internați, 69 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATi, la fel că în ziua anterioară.

citește și...