Avertizare meteo de la ANM: cod galben de vreme instabilă în mai mult de jumătate din țară

28.06.2020, 18:23
Avertizare meteo de la ANM: cod galben de vreme instabilă în mai mult de jumătate din țară
Avertizare meteo de la ANM: cod galben de vreme instabilă în mai mult de jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo. Mai mult de jumătate din țară va fi sub cod galben de ploi torențiale, în contextul în care unele zone au fost deja afectate de inundații.

În plus, 9 județe din nordul țării se află deja sub cod portocaliu! De duminică (28 iunie), ora 13.00, până luni (29 iunie), ora 02.00, va fi cod portocaliu în nordul Moldovei şi în zona Munţilor Apuseni, apoi şi în Maramureş şi în nordul Transilvaniei.

Se anunță prăpăd în țară

În intervalul mai sus menționat, se vor înregistra precipitaţii abundente și este posibil să se acumuleze 40-60 de litri pe metru pătrat.

‘Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp’, anunţă meteorologii, citați de News.ro.

‘În zonele de deal şi de munte, precum şi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp’, au mai precizat meteorologii.

Inundații masive în unele zone din România

Localnicii din Uricani, Lupeni și Aninoasa, județul Hunedoara, au fost deja evacuați din calea apelor învolburate. Mai multe drumuri au acoperite de puhoaie, iar unele dintre ele au și cedat.

Mai mult de atât, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru râurile din județ, valabil pentru zilele de duminică și luni.

În schimb, în zonele de câmpie, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Foto: Meteoromania.ro
Foto: Meteoromania.ro

Luna iulie debutează cu vreme caniculară

Dacă luna iunie a fost una ploioasă, iulie vine cu un val de căldură şi cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius.

‘Este un record care confirmă şi pune în evidenţă caracterul excesiv al acestei luni iunie, în ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii şi violenţa fenomenelor meteorologice extreme. Ne aşteptam la un an al extremelor meteorologice. După 8 luni de secetă, am avut 2 luni cu cantităţi abundente de precipitaţii. Săptămâna viitoare va fi caniculă. Va fi un an al extremelor meteorologice’, a spus directoarea ANM, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Specialiştii meteo susțin că anul 2020 va fi unul dintre cei mai călduroși din istoria măsurătorilor meteorologice.

‘Şi în România, 2020 se poate alătura seriei anilor celor mai călduroşi ani din istorie. Anul 2019 a fost cel mai călduros din 1900 şi până în prezent. Am avut o vară 2019 a patra vară cea mai caldă din istorie, o toamnă 2019 cea mai călduroasă şi iarna 2019-2020 a doua iarnă cea mai caldă din istorie’, a mai precizat Elena Mateescu.

citește și...