Avertisment de la meteorologi, despre deplasarea norului radioactiv după explozia din Rusia
Explozia nucleară din Rusia este considerată un adevărat pericol pentru Europa. Nivelul de radioactivitate a fost depăşit de 16 ori cotele normale, în Marele Nord rusesc. Meteorologii ruseşti au făcut un avertisment pentru populaţia din Europa.
Avertisment de la meteorologi, despre deplasarea norului radioactiv după explozia din Rusia
‘Întrebarea este cât de departe pot ajunge aceste particule, aceste resturi radioactive dispersate în atmosferă. Vă pot prezenta un grafic care arată cum este vremea în acest moment. Și în urmă cu câteva zile situația meteo era similară.
Vă uitați acum la o hartă care arată presiunea atmosferică ridicată și cea joasă, direcția vântului și puterea cu care bate. Am avut presiune ridicată, ceea ce înseamnă că intensitatea cu care a bătut vântul în întreaga regiune a fost slabă, că tot ceea ce este în atmosferă acum este împins spre nord. Vântul bate în sensul acelor de ceasornic. Când ai acest cer senin, fără vânt deasupra locului în care a avut loc explozia, înseamnă că acești curenți vor împinge particulele eliberate în atmosferă spre nord, nord-est. Practic, vântul împinge tot ce s-ar fi ridcat în atmosferă înapoi spre Rusia.
‘Este greu să spui că toate țările au scăpat’
Deci tot ce a ajuns în atmosferă în zilele de după accident se duce în acea zonă. Este greu să spui că toate țările au scăpat, dar vorbim de cele mai multe dintre ele. Ne uităm acum la prognoza meteo, vântul bate dinspre Est împingând totul spre Nord. Arată că nimic din ce a fost eliberat în atmosferă nu afectează orașele din aceste țări. Toate resturile din atmosferă se duc spre nordul Rusiei. Depinde de ce a fost dispersat în atmosferă și în ce cantitate, de intensitatea cu care bate vântul și dacă condițiile meteorologice se schimbă radical. Dar vântul din Nordul Europei împinge totul spre regiunea nordică a Rusiei’, a declarat un meteorolog pentru Al Jazeera, potrivit Digi24.