Aurel Pădureanu face mărturisiri după despărțirea de Cornelia Catanga. ”Multe necazuri s-au abătut asupra noastră”
Aurel Pădureanu a făcut declarații despre relația cu Cornelia Catanga, după ce cântăreața de muzică de petrecere a anunțat că s-au separat.
Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu s-au separat încă din luna aprilie a acestui an, după cum a dezvăluit artista la emisiunea ”Star Matinal”, de la Antena Stars. Cântâreața de muzică de petrecere nu a vrut să dezvăluie motivul separării, menționând doar că acesta a fost unul întemeiat.
Acum, partenerul de viață al Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu, a făcut și el declarații despre separarea lor.
Într-o intervenție telefonică pe care a avut-o la Antena Stars, Aurel Pădureanu a confirmat separarea, însă s-a declarat uimit de faptul că paretenera lui de viață a vorbit despre ruptura dintre ei în public.
„Suntem oameni maturi. De regulă, noi ne spălăm regulile în familie, nu știu ce a pățit Cornelia de a făcut asemenea declarații. Normal că este adevărat, v-am spus și vă repet, noi suntem oameni maturi”, a declarat Aurel Pădureanu, relatează spynews.ro.
Acesta a mai spus că a existat o discuție între el și Cornelia Catanga.
„A fost o mică discuție, iar Cornelia este puțin mai impulsivă, eu sunt un om mai cerebral. Stau și gândesc, spicuiesc înainte să scot un cuvânt, asta e. Despre restul nu am ce să vă spun. eu sunt un om mai discret”, a adăugat artistul.
Sunt separați, dar merg împreună la evenimente să cânte
Aurel Pădureanu a refuzat să explice care a fost motivul rupturii dintre el și Cornelia Catanga, însă a mărturisit că deși sunt certați merg împreună să cânte la evenimentele la care sunt invitați.
”Deocamdată o las pe Cornelia. Este puțin mai impulsivă, dar eu am căutat întotdeauna eleganța în cuplul ăsta. Mergem la petreceri când e cazul să cântăm împreună. (…) Deocamdată, Dumnezeu știe mai bine despre ce este vorba”, a spus el.
”Noi avem o căsnicie frumoasă, întotdeauna la evenimente mergem împreună, suntem împreună, să știți. Întotdeauna am căutat ca al meu comportament să fie elegant și frumos, pentru că am o familie frumoasă. Am trecut prin multe greutăți, multe necazuri s-au abătut asupra noastră, că așa este viața. Eu zic că finalul… vedem despre ce este vorba”, a încheiat Aurel Pădureanu.