Asta schimbă tot! A apărut familia naturală a Sorinei, fetița de 8 ani din Baia de Aramă

26.06.2019, 14:20
Asta schimbă tot! A apărut familia naturală a Sorinei, fetița de 8 ani din Baia de Aramă

Au apărut informații noi în cazul Sorinei Lucan, fetița de 8 ani din Baia de Aramă pentru care se luptă două familii. Exact atunci când nimeni nu se aștepta, familia naturală a fetiței – sora mamei și bunica acesteia – spune că încă din anul 2016 a fost dat acordul pentru a o adopta pe nepoată.

Melania Pajcotescu, sora mamei Sorinei, declară că întreaga familie o așteaptă să revină acasă, conform click.ro. După ce DGASPC Mehedinți au trimis o adresă către primăria Caraula, cu scopul de a afla dacă există rude ale Sorinei până la gradul IV și dacă acestea sunt interesate să o înfieze pe micuță, răspunsul a fost afirmativ.

”Doresc să mă ocup de creșterea și îngrijirea acestui copil, deoarece atunci când mama minorei Sorina Lucan, adică Loredana Lucan, va ajunge la o vârstă, îmi doresc ca fetița ei să-i fie alături, iar ea să se poate bucura de sprijin din partea copilului pe care l-a născut”, a scris femeia în declarația dată la Primăria Caraula, pe 8 martie 2016. Problema este că, în urma verificărilor efectuate în timpul anchetei sociale, s-a stabilit faptul că familia naturală a Sorinei nu îndeplinește condițiile pentru a o adopta pe fetiță.

”Mi-au spus că am șase copii și că nu am baie. Dar i-am construit camera ei numai ca să mi-o dea”, spune Melania Pajcotescu. Și bunica Sorinei afirmă că-și dorește ca nepoata să rămână în țară. ”Dacă nu se poate la noi, măcar la familia din Baia de Aramă. Mama ei, Loredana, a fost și a văzut-o acolo. I s-a permis să țină legătura cu ea”, a povestit bătrâna, conform sursei precizate mai sus.

Sorina: ”Nu vreau să plec în America”

Scrisoarea emoționantă a Sorinei, fetița din Baia de Aramă luată cu forța din casa asitenţilor maternali, a fost prezentată de Mihai Gâdea în emisiunea sa, “Sinteza Zilei”. În rândurile așternute pe o foaie de caiet școlar tip 2, copila a mărturisit că își dorește să rămână în familia în care a crescut până acum și că vrea să fie audiată de autoritățile din România.

“Mâine, pe 25 aprilie, este ziua mea. Fac opt ani, iar eu nu îmi doresc decât să rămân cu mami, tati, surioara mea și frații mei mai mari. Nu vreau să plec în America. Eu vreau să fiu audiată de autoritățile statului român. Sunt mare și știu ce îmi doresc”, este scrisoarea scrisă de fetița luată cu mascații dintr-o casă din Baia de Aramă.

Mircea Badea a reacționat imediat când a aflat ce a scris Sorina și a subliniat că nu ea ar fi scris ideea cu audierea în țară. “E destul de puțin probabil ca un copil de opt ani să scrie din capul lui: «Vreau să fiu audiată de autoritățile statului român». E foarte greu de crezut, dar nici nu mi se pare foarte relevantă această scrisoare pentru că Instanța deja a decis. Uneori copiii pot să aleagă și ce nu e bine pentru ei”, a declarat Mircea Badea în cadrul emisiunii prezentate de Mihai Gâdea.

citește și...