Așa a aflat Anamaria Preda că nu este fiica regretatului solist de muzică populară, Aurelian Preda
Aurelian Preda a încetat din viață în 2016, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare: cancer la pancreas. Solistul de muzică populară a murit la 47 de ani. În urma lui a lăsat o fată pe care o adoptase.
Așa a aflat Anamaria Preda că nu este fiica regretatului solist de muzică populară, Aurelian Preda
Anamaria Rosa Preda avea doar 16 ani când și-a pierdut părintele. Tot atunci, adolescenta a primit o veste șoc, că Aurelian Preda nu a fost tatăl ei biologic.
Tânăra a povestit, la Acces Direct, cum a aflat că solistul de muzică populară nu este tatăl ei natural. Deși a fost doar cel care a crescut-o, Anamaria a declarat că îi recunoscătoare pentru modul în care a iubit-o și respectat-o.
„După moartea tatălui meu am aflat că el nu este tatăl meu biologic. În sufletul meu am simţit întotdeauna că el este tatăl meu biologic şi cel care m-a crescut. Pe mine nu m-a interesat cum am apărut, nu m-a interesat niciodată să aflu mai multe lucruri”, a declarat Anamaria Rosa Preda.
Inițial, fata a crezut că nașa sa din Italia este mama ei adevărată, însă abia după câțiva ani a aflat cine este de fapt cea care i-a dat viață. Mama adevărată a Anamariei este nepoata lui Aurelian Preda, fiica surorii artistului de muzică populară.
Ea a mai explicat că atunci când s-a născut, Aurelian Preda s-a oferit să o treacă în numele lui.
În acest moment, Anamaria Preda se află în mijlocul unui scandal, după ce a dezvăluit că Nicuşor Iordan, cel mai bun prieten al tatălui ei, ar fi abuzat-o sexual, la scurt timp după moartea tatălui său , în 2016.