Anna Lesko, primele declarații după despărțirea de DJ Vinnie
Anna Lesko a făcut primele declarații după despărțirea de DJ Vinnie, tatăl fiului său. Cei doi s-au separat la finele lui august, însă au păstrat până acum tăcerea vizavi de acest subiect.
Cântăreața Anna Lesko a anunțat, acum puțin mai mult de o lună, că se desparte de iubitul său. Pentru a trece mai ușor peste perioada grea și probabil pentru a evita să dea ochii cu presa, solista a plecat imediat după într-o vacanță în Turcia.
Anna Lesko: „Da, sunt o mamă singură şi nu este usor”
Revenită pe meleagurile autohtone, Lesko a lămurit subiectul despărțirii într-un mesaj postat pe o rețea socială. Artista a dezvăluit că fiul său, Adam, va avea o relație armonioasă cu tatăl său, și a vorbit și despre postura de mamă singură.
„Am mare grijă să îi insuflu importanţa familiiei, rolul meu şi al tatalui său în viaţa lui, chiar dacă nu mai suntem parteneri de viaţă. Adam este şi va fi puntea între noi, unde ne vom intersecta în interesul fiului nostru (…) Am ales să mă despart de tatăl copilului meu având motive temeinice. Da, sunt o mamă singură şi nu este usor, îmi câştig existenţa pe propriile mele speze. Este o meserie frumoasă care îţi aduce multă satisfacţie emoţională, dar şi foarte solicitantă. Sunt o norocoasă şi o luptatoare”, a scris Anna pe internet.