ANM a emis COD GALBEN de furtuni şi vijelii puternice! Cum va fi vremea în Capitală

14.07.2019, 12:34
ANM a emis COD GALBEN de furtuni şi vijelii puternice! Cum va fi vremea în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică (14 iulie), o avertizare cod galben de vijelii și grindină pentru 23 de județe din țară. Atenţionarea expiră luni seară (15 iulie), la ora 21.00.

ANM a emis COD GALBEN de furtuni şi vijelii puternice!

Județele vizate de aceste fenomene meteorologice sunt: Alba, Botoșani, Covasna, Harghita, Mureș, Suceava, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Iași, Neamț, Vâlcea, Bacău, Buzău, Gorj, Mehedinți, Prahova, Vrancea, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara, Maramureș și Sibiu.

Pe arii restrânse vor fi și descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și, posibil, grindină.

În Capitală se va răcori simţitor

Meteorologii avertizează că, în intervalul menționat, la munte, în nordul și vestul Moldovei, nordul Munteniei și local în Transilvania, vor fi perioade cu înnorări accentuate și averse ce vor avea și caracter torențial.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp.

Şi bucureștenii vor avea parte de o vreme răcoroasă duminică și luni, dar și de ploi și vânt puternic.

Vremea va fi în general instabilă și se va răci față de intervalul anterior. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, iar în perioade scurte de timp aversele vor avea caracter torential și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

citește și...