Anahi, actrița din telenovela Rebelde, a devenit mamă pentru a doua oară. Prima imagine cu bebelușul!
Actrița și cântăreața mexicană Anahi, în vârrstă de 36 de ani, a devenit mamă pentru a doua oară. Vedeta a adus pe lume un băiețel.
Anahi, cunoscută telespectatorilor din România grație telenovelei Rebelde, a anunțat pe contul ei de socializare că a devenit mamă pentru a doua oară. Ea a adus pe lume un băiețel, care a primit numele Emiliano, informează univision.com.
Anahi a dat publicității, pe contul ei de Instagram, primele fotografii cu bebelușul.
”Bine ai venit Emiliano! 02/02/2020!!!!!! 11:37 pm. Te-ai grăbit un pic! 37 de săptămâni. Dar mulţumesc lui Dumnezeu că ne simţim perfect amândoi! A fost o naştere frumoasă! Vă voi povesti toate detaliile! Deocamdată Îi mulţimesc lui Dumnezeu încontinuu, dar şi vouă pentru că ne-aţi transmis toată dragostea şi rugăciunile voastre”, este mesajul transmis de vedeta mexicană.
Anahi este cunoscută din telenovele de succes, dar și grație carierei muzicale pe care o are. Rolul care i-a adus celebritatea a fost cel al Miei Collucci, din serialul de mare succes Rebelde. Din anul 2015, vedeta mexicană este căsătorită cu Manuel Velasco Coello, împreună cu care mai are un băiețel, Manuel.