Alina Pușcaș s-a căsătorit în secret! Primele imagini de la nuntă

13.10.2019, 11:20
Alina Pușcaș s-a căsătorit în secret! Primele imagini de la nuntă
Alina Pușcas s-a căsătorit în secret

Alina Pușcaș s-a căsătorit ieri în secret, cu Mihai, cel care îi este alături de câțiva ani și i-a dăruit trei copii. Prezentatoarea TV a dat marea veste pe o rețea socială. 

Vedeta s-a cununat civil ieri, iar prietenii și fanii săi au fost surprinși să afle de eveniment. Cu o rochie albă care îi flata silueta armonioasă, prezentatoarea de la Antena 1 s-a prezentat la Starea Civilă alături de Mihai. 

Alina s-a căsătorit religios în 2017

Cei doi erau cununați religios din 2017, atunci când tatăl copiilor săi i-a făcut o surpriză uriașă. La botezul fiicei lor Melissa, cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, însă Alina a aflat asta abia după ce a intrat în biserică. Din acest motiv, vedeta nici nu a purtat rochie de mireasă. 

„La biserică m-am trezit cu surpriza. Nu am știut nimic. Mi-a pus cineva un buchet în mână și m-am trezit cu preotul care spunea în fața tuturor că azi avem de înfăptuit două taine, a botezului și a cununiei. Mi s-au tăiat picioarele. M-am uitat la Mihai și am spus: “E pe bune? Vorbești serios?” Și, evident, am izbucnit în plâns. A fost minunat! Cel mai romantic moment surpriză! A fost perfect!”, spunea Alina în 2017. 

 

citește și...