Alexandru Cumpănașu, poezie dureroasă despre Alexandra Măceșanu

27.12.2019, 14:34
Alexandru Cumpănașu, poezie dureroasă despre Alexandra Măceșanu

Alexandru Cumpănașu a scris o poezie dureroasă despre Alexandra Măceșanu. Unchiul adolescentei dispărute la Caracal încă speră că fata este în viață.

Deși autoritățile au emis certificatul de deces al Alexandrei Măceșanu, adolescenta răpită în iulie de Gheorghe Dincă, unchiul fetei refuză să accepte că fata este moartă. Mai mult decât atât, pe site-ul poliției adolescenta nu mai apare pe lista copiilor dispăruți. 

Alexandru Cumpănașu, poezie dureroasă

De Crăciun, Cumpănașu i-a dedicat o poezie dureroasă nepoatei sale și a postat versurile pe o rețea socială. 

„Îngerul din vis

Într-o zi de iarnă tristă

Cu un crivăț ce bătea,

Nu simțeam a sa putere,

Ci pe tine te simțeam

 

Tristă, calmă, te uitai

Către mine cu reproșuri:

“Haide-odată, ce mai stai”?

 

Încercam să îți răspund,

Să îți dau o-mbărbătare,

Să mă simți că-ți sunt alături,

Drag copil și dragă floare

 

Glasul tău de îngeraș

Răscolea totul în mine,

Răbufneam a neputință,

Ca un nimeni, ca un laș

Fiindcă n-am putut să fiu,

Cel menit să te salveze,

Ș-ai rămas aceste luni,

Tot în iadul unor brute…

 

Mi-aș dori mai mult să simt

Un cuțit înfipt adânc,

Decât simpla ta privire,

Suferind și reproșând!

 

Nu mai știu ce să-ți promit,

Nu mai știu ce să mai sper,

Nu te părăsesc vreodată,

Înger drag, pierdut în cer…

 

Nu pot accepta ideea,

Ce cu forța mi-e indusă

A plecării-ți voluntare

Către chin și suferință

 

Voi lupta până la moarte

Pentru tine, draga mea

Copilaș al României,

Un exemplu și o stea

 

Ne-ai călăuzit pe toți,

Cu curajul tău nebun

Spre o Românie nouă

Mândră, demnă, în picioare

 

Am fost orbi – și încă suntem,

Nu vedem nici suferința,

Nici sclavia, violența…

 

Mi-aș dori atât de mult

Să te știu acasă azi,

Cu Irina, Teo, Nelu și cu alți,

Ce ți-s dragi

 

Să te aud din nou râzând,

Hârjonindu-te în joacă,

Să te-alinți în siguranță,

Protejată de părinți

 

Oridecâte ori vorbim,

Te simt cum încerci să-mi dai

Câte un indiciu despre

Cei ce-ți sunt acum călai

 

Iară vina ce mi-o port

Că nu înțeleg ce-mi spui

Nimeni nu mi-o poate lua,

Nici durerea din piept…

 

Ai adus în mine forța

Unui om ce-a devenit

Peste noapte un călău..

Al brutelor ce te-au rănit!

 

Sufletul mi-ai curățat

Și l-ai scos din adormire

Din comodul trai ce-aveam

Ca un sclav în devenire”.