Această categorie de salariaţi beneficiază de scutirea impozitului pe salariu timp de doi ani

28.05.2022, 12:03

Fără impozit pe salariu timp de doi ani pentru această categorie de salariați.  Un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse arată că o categorie de salariați va beneficia de o scutire de impozit pe salariu timp de doi ani.  Pentru ca acest proiect de ordonanţă de urgenţă să se aplice trebuie adoptat de Guvern, că apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind aprobarea programelor guvernamentale „StudentInvest” şi „FamilyStart” a fost publicat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Prezentul proiect legislativ prevede, printre altele, ca tinerii care vor acces programul de creditare pus la dispoziţie prin “StudentInvest” şi care se angajează în termen de 4 luni de la data promovării examenului de licenţă, vor beneficia de scutirea de la plata impozitului pe salariu pe o perioada de maxim 2 ani, începand cu data angajării, iar tinerii deja angajaţi beneficiază de scutirea plăţii impozitului pe salariu din prima lună după promovarea examenului de licenţă.

Tinerii care se angajează în termen de 4 luni de la finalizarea studiilor de licenţă, scutiţi de impozit

Pentru tinerii care se angajează în termen de 4 luni de la finalizarea studiilor de licenţă, angajatorul depune lunar la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală documentaţia necesara în vederea scutirii de la plata impozitului pe salariu, în limita a maximum 500 lei/lună, pentru o perioada de 2 ani, începând cu data angajării, iar tinerii deja angajaţi beneficiază de scutirea plaţii impozitului pe salariu din prima luna după promovarea examenului de licenţă”, conform proiectului.

Programul guvernamental „StudentInvest”, care are ca obiect facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 31 de ani neîmpliniţi, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior autorizat de către Ministerul Educaţiei.

Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 50.000 lei, în proporţie de 80%, de către stat, prin Fondul Român de Contragarantare, 4 exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului; dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial plus o marjă de 5.5%, comisionul de analiză al băncii este de 0.2% la acordare iar comisionul de gestiune a garanţiei este de 0.4% anual; plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei, notează Mediafax.

 Salariul de bază minim brut în domeniul agricol – minimum 3.000 de lei lunar

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, recent, legea care prevede că salariul de bază minim brut în domeniul agricol este de minimum 3.000 de lei lunar.

Legea, care vizează modificarea şi completarea unor acte normative, stipulează şi acordarea de facilităţi fiscale persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară.

“Prin derogare de la prevederile art. 164 (…) din Codul muncii, până la sfârşitul anului 2022, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră. În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună”, prevede actul normativ.

citește și...