A murit poeta și fosta jurnalistă Clara Mărgineanu

27.04.2020, 09:19
A murit poeta și fosta jurnalistă Clara Mărgineanu
A murit poeta și fosta jurnălistă Clara Mărgineanu

Doliu în lumea artistică și literară din România. Jurnalista și poeta Clara Mărgineanu a murit.

Clara Mărgineanu a fost răpusă de o boală cruntă. Luna trecută, regretata poetă făcea un apel disperat de pe patul de spital. Pe 4 iulie ar fi împlinit 48 de ani.

“Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a distinsei poete și realizatoare TV Clara Mărgineanu. A publicat 10 volume de poezie și a obținut numeroase premii pentru jurnalism cultural. Prin dispariția Clarei Mărgineanu, literatura noastră suferă o dureroasă pierdere. Dumnezeu s-o odihnească”.

Potrivit click.ro, pe 31 martie, Clara Mărgineanu, care era internată în stare gravă, la Spitalul Colțea din București, făcea un apel disperat, pe Facebook. ”Omenia va învinge pandemia! Dragii mei prieteni, vă scriu greu, cu mâna dreaptă branșată la perfuzii și transfuzii. Vă rog respectuos, ca în ceea ce mă privește, să luați în seamă doar mesajele postate și semnate de mine. Mesajele dumneavoastră scurte, calde și binevoitoare mi-au fost și îmi sunt oxigen și balsam. Deocamdată, există cantitatea de sânge care îmi este necesară. Așa m-a anunțat domnul doctor. Aseară am făcut prima transfuzie, cu speranța că voi fi aptă să suport tratamentul care se impune. De obicei, scriu mai frumos și mai poetic, acum, respirația în sine mi se pare un poem. Și cântecul Sirenelor de pe Salvare, noaptea, transferată între spitale… În acord cu felul meu de a fi, nu aș fi cerut, vreodată, ajutor pe Facebook. Așa m-a sfătuit Părintele Alexandru (de care fac ascultare), să scriu, să cer ajutorul… Așa am făcut și ce a urmat a fost o revelație a binelui din oameni…Acum, inima mea vă face o plecăciune. În aceste vremuri scoase din minți, cred că întrevăd o posibilă soluție: Omenia va învinge pandemia! Omenia, altruismul și generozitatea dumneavoastră v-au anihilat propriile neliniști și spaime. V-ați grăbit să mă ajutați. Acum, pe mine, altădată pe altcineva. Spirala binelui. În aceste gesturi, zâmbește Dumnezeu! Trimit către fiecare, iubirea mea! Clara Mărgineanu, Spitalul Colțea, 31 martie”.

Mesajul dureros transmis de actrița Bianca Brad după moartea Clarei Mărgineanu

După dispariția poetei Clara Mărgineanu, actrița Bianca Brad a transmis un mesaj e contul său de socalizare.

”…cumva am presimțit că așa va fi…că vei pleca în Săptămâna Luminată… Nu putea fi altfel, după câtă durere ai îndurat și la câtă credință aveai în Dumnezeu….

Oooof, Clara… știu că ai scăpat de suferință și că vei fi într-o lume mai bună… dar tot îmi pare rău că ai fost atât de chinuită…

Dumnezeu să te odihnească… să-ți găsești liniștea și să ne trimiți semne că ți-e bine…”, a scris Bianca Brad.

citește și...