A murit Eva Mozes Kor, românca pe care Mengele a făcut experimente la Auschwitz!
Eva Mozes Kor, românca supraviețuitoare a ororilor din lagărul de la Auschwitz, a murit ieri, la 85 de ani. Femeia care a făcut parte din experimentele îngrozitoare ale doctorului Mengele, se afla la Cracovia, în Polonia, atunci când și-a pierdut viața.
Românca participa la o tabără educațională împreună cu membrii asociației CANDLEs Holocaust Museum and Education Center din Indiana SUA, pe care chiar supraviețuitoarea Holocaustului a fondat-o.
A murit la 75 de ani de la deportarea către Auschwitz
Mozes a decedat chiar la 75 de ani de la momentul în care a devenit prizonieră în lagăr și torturată apoi de Josef Mengele.
Atunci când avea doar zece ani, viața sa și a surorii sale gemene Miriam s-a schimbat pentru totdeauna. Cele două, surorile lor și părinții au fost deportați din România în lagărul nazist de la Auschwitz.
L-a adoptat pe nepotul unui nazist
Deși vreme de două luni a fost „cobaiul” medicului Josef Mengele, care le-a injectat cu numeroși germeni pe ea și pe sora ei, Eva Mozes spunea că i-a iertat pe cei care i-au făcut rău. Mai mult decât atât, românca l-a adoptat neoficial pe Rainer Hoess, nepotul comandantului nazist Rudolf Hoess, care a coordonat campania de ucidere a 1,1 milioane de persoane la Auschwitz.