VIDEO / A murit Alexandru Arșinel. Legendarul artist s-a stins pe patul de spital

29.09.2022, 20:48
VIDEO / A murit Alexandru Arșinel. Legendarul artist s-a stins pe patul de spital
A murit Alexandru Arșinel

Doliu imens pe scena artistică din România, Legendarul actor Alexandru Arșinel a murit. Acesta avea 83 de ani. Alexandru Arșnel, care s-a confruntat cu mari probleme de sănătate în ultima perioadă de timp, s-a stins din viață pe patul de spital. Acesta era internat la Spitalul Unversitar dn Capitală. Alexandru Arșinel era internat din 15 septembrie, iar de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă.

Actorul Alexandru Arșinel, în vârstă de 83 de ani, a murit joi seară, 29 septembrie 2022, la Spitalul Universitar București, a anunțat unitatea medicală. Alexandru Arșinel era internat din 15 septembrie, iar de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. “În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă.Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a anunțat Spitalul Universitar București, potrivit Hotnews.

În ultima perioadă de timp, regretatul actor s-a confruntat cu mari probleme de sănătate. Alexandru Arșinel a suferit transplant de rinichi în anul 2013, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj, condus la acea vreme de medicul Mihai Lucan.

 

Alexandru Arșinel, regele comediei românești

Alexandru Arşinel s-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava, potrivit sursei mai sus-mențiomnate. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962, avându-i colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov.

A fost repartizat împreună cu majoritatea colegilor săi la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestui teatru. Începând din 1967, a jucat în zeci de roluri la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti şi la Grădina Boema.

Din 1978, Alexandru Arşinel a format celebrul cuplu cu marea doamnă a comediei românești, Stela Popescu.Regretata actriță Stela Popescu a încetat din viață în noiembrie 2017.  Alexandru Arșinel a jucat împreună cu Stela Popescu în spectacolele Teatrului „Tănase” de la Grădina Boema, pe texte ale lui Mihai Maximilian. Alexandru Arşinel a fost director al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti între 1998 și 2018.

În plan personal, Alexandru Arșinel este căsătorit de foarte mulți ani cu Marilena, femeia cu care are doi băieți.  De ceva vreme, partenera de viață a actorului are probleme de sănătate și a ajuns să nu poată merge fără ajutor. În toamna lui 2016 soţia lui Alexandu Arșinel, Marilena, a căzut pe scări şi a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile.

citește și...