Meteorologii au emis un cod galben de polei și vreme severă în mare parte din țară
Meteorologii nu au deloc vești bune! ANM a decis să prelungească codul galben de vreme rea în Capitală, valabil până miercuri seară, 9 decembrie, la ora 20.30.
În plus, au mai fost emise avertizări de ploaie, polei și vânt puternic pentru sudul estul și centrul țării, valabile până vineri, 11 decembrie, la ora 15.00.
Ninsori abundente în mai multe zone din țară
Sunt așteptate fenomene meteo sub formă de burniță și ploaie ce vor favoriza depuneri de polei. Temperatura maximă se va menține în jurul valorii de 0 grade Celsius. În sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei și sud-estul Moldovei vor fi ploi însemnate cantitativ.
Se vor acumula 15…25 l/mp și izolat peste 30 l/mp, iar vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h.
La munte se va depune strat consistent de zăpadă. La altitudini mai joase precipitațiile vor fi mixte, favorizând depunerile de polei. Vântul va prezenta intensificări locale, cu viteze de peste 60…70 km/h.