Cum a fost scos din țară Mario Iorgulescu. Procurorii nu știau că acesta a părăsit România
Mario Iorgulescu a fost scos din țară luni, 23 septembrie. Decizia a fost luată de familia tânărului de 24 de ani, care a decis să îl transporte la o clinică din Italia.
Cum a fost scos din țară Mario Iorgulescu. Procurorii nu știau că acesta a părăsit România
Fiul lui Gino Iorgulescu a fos transportat cu un avion privat, tip ambulanță, care ar aparține clincii din Milano unde acesta a fost internat.
Avionul a decolat la ora 11.00, de pe Aeroportul Băneasa. Doctorii de la Elias nu au fost de acord și au declarat că starea precară a lui Mario Iorgulescu s-ar putea înrăutăți.
”În cursul dimineții de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei și contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o țară din UE. Instituțiile abilitate au fost informate în acest sens”, a anunțat Silvius Negoiţă, purtător de cuvânt al Spitalului Elias.
În plus, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au aflat de plecarea acestuia abia după ce fusese transferat.
El este cercetat pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și substanțelor psihoactive.
Procurorul general Bogdan Licu a afirmat marţi, 24 septembrie, că starea lui Mario Iorgulescu este foarte precară, iar procurorul nu avea niciun mijloc să împiedice transferul în străinătate.
”Viaţa ne-a demonstrat că in societatea de azi nimeni nu poate fugi de răspunderea penală”, potrivit News.ro.