Incendiul din nordul Capitalei va fi stins abia sâmbătă! Ce au anunţat autorităţile
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, 30 august, pe strada Biharia din Capitală, la o hală industrială. Depozitul a ars în întregime, iar norul negru de fum a putut fi zărit de la kilometri distanţă. Nicio persoană nu a avut de suferit.
Incendiul din nordul Capitalei va fi stins abia sâmbătă! Ce au anunţat autorităţile
Au intervenit 50 de autospeciale pentru a ține sub control incendiul, iar pagubele sunt foarte mari. Prefectul Capitalei a anunţat vineri seară că incendiul a fost localizat, dar cel mai probabil va fi stins abia sâmbătă, atunci când reprezentanţii autorităţilor vor putea să şi intre în hală.
‘Din păcate, din informaţiile pe care le am ei au fost sunaţi destul de târziu, cu toate acestea se vede că au reuşit să intervină şi să limiteze propagarea focului.
Culoarea fumului s-a schimbat, ceea ce este primul semn bun de astăzi, în sensul că focul este localizat, iar toxicitatea fumului nu mai este aşa de mare ca în primele momente, bănuiesc, ale incendiului’, a spus prefectul.