Prognoza meteo 18 iunie 2020: nu scăpăm de ploile torențiale

18.06.2020, 10:28
Prognoza meteo 18 iunie 2020: nu scăpăm de ploile torențiale
Prognoza meteo 18 iunie 2020: nu scăpăm de ploile torențiale/ foto: pixabay

Vremea continuă să fie instabilă și nu scăpăm de ploile torențiale. Meteorologii au anunțat că vremea va fi rea în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile maxime ale zilei nu vor trece de 24 de grade Celsius.

În cursul zilei se vor semnala averse şi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse grindină și vijelii, în majoritatea regiunilor, scrie stirimeteo. Cantitățile de apă vor fi însemnate. Minimele zilei vor fi de 17 grade Celsius.

Vreme instabilă în majoritatea regiunilor

Vremea va rămâne instabilă și în Capitală, iar spre seară sunt anunțate iar ploi, însoțite de averse și descărcări electrice. Temperatura maximă va atinge 25 de grade Celsius.

‘Media regională a valorilor diurne de temperatură va caracteriza, în intervalul 15 – 21 iunie, o vreme normală termic pentru această perioadă și se va situa în jurul valorii de 24 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât, în ultimele zile ale intervalului de prognoză, media maximelor va atinge 27 de grade. Media temperaturilor minime nocturne nu va avea variații semnificative și se va situa în jurul a 15 grade’, spun cei de la ANM.

Zilele trecute, ANM a emis și o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

citește și...