Prognoza meteo 13 iunie 2020: weekend cu precipitații în toată țara
Vești proaste de la meteorologi! Pentru acest weekend, ANM anunță că vor fi precipitații în toată țara.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică. Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii.
Va ploua în cea mai mare parte a țării
‘Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp’, notează ANM.
În regiunile centrale, nordice, precum și la deal și munte, va ploua torențial și vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 30 de grade, iar cele minime între 13 și 20 de grade.
Și în Capitală, vremea va fi în general instabilă, iar cerul va fi înnorat pe tot parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.