Cornelia Rednic, despre sărbătorile pascale: ”Cu durere în suflet spun că va fi trist”
Interpreta de muzică populară Cornelia Rednic a mărturisit că aceste sărbători pascale vor fi triste din cauza izolării la domiciliu în contextul pandemiei de coronavirus din România.
Din cauza izolării la domiciliu în urma pandemiei de coronavirus din țara noastră, cântăreața de muzică populară Cornelia Rednic și soțul ei, Lupu Rednic, nu vor putea fi alătui de cei dragi cu ocazia Paștelui.
„Cu durere în suflet îți spun că Paștele acesta va fi trist. În primul rând pentru că noi nu mergem acasă, la Sighetul Marmației. Sunt închise drumurile, cu toții trebuie să stăm în casă. Deci va fi un altfel de Paște. Nu ne vom vedea fizic, însă cu inima, cu sufletul, cu mintea suntem aproape de toți cei dragi ai noștri. Cred că ăsta va fi un Paște pe care nu-l vom uita niciodată, pentru că e mai trist”, a declarat Cornelia Rednic la emisiunea ”Acces Direct”, de la Antena 1, citată de spynews.ro.
Solista a transmis un mesaj pentru toți românii înainte de Paște.
„În primul rând românilor le doresc sa fie uniți. Le doresc să nu uite niciodată că noi suntem un popr cu credință în Dumnezeu. Noi suntem un popor iubitor, noi suntem un popor care atunci când este greu ținem unul la celălalt. Să nu uităm asta nicodată”, a mai spus ea.