Ce se întâmplă cu cabina Stelei Popescu de la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”
Marea actriță Stela Popescu s-a stins din viață în urmă cu aproape trei ani. Un coleg de la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” a explicat ce se întâmpla cu cabina de la teatru a legendarei vedete.
Alin Gheorghișan, actor la Teatrul d Revistă ”Constantin Tănase” a spus, pentru click.ro, că actrița Adriana Trandafir a avut grijă să aranjeze cabina de la teatru a regretatei Stela Popescu.
„Cabina Stelei a fost amenajată integral de actriţa Adriana Trandafir, un artist extraordinar de talentat pe care îl iubesc enorm. A zis că această cabină pe care au împărţit-o să o amenajeze elegant, într-un stil în care o reprezintă şi astăzi.
Masa de toaletă e neschimbată, cu fotografii, peruci, flori, accesorii, mici lucruri şi amintiri. Cabina mai e folosită de Liliana Mocanu din serialul ”Las Fierbinţi”, o actriţă pe care Stela o iubea foarte tare şi de Miruna Birău. Acolo mai vin şi alte vedete precum Sanda Ladoşi şi Paula Rădulescu.
Tot acolo era şi masa de toaletă a regretatei Cristina Stamate. Când nu era la teatru, Stela se putea machia oriunde, pe scaun, pe marginea drumului. Era un om extraordinar de complex şi reuşea să se muleze pe fiecare situaţie în parte”, a declarat Alin Gheorghișan.