Un nor radioactiv a plutit deasupra Europei! România, cea mai afectată țară
Un nor radioactiv a plutit deasupra Europei în 2017, au descoperit oamenii de ștință în urma unei anchete care a durat doi ani.
Potrivit Institutului pentru Radioprotecție și Securitate Nucleară din Paris, în atmosferă a fost eliberată o cantitate de radiații de până la 100 de ori mai mare decât cea de la Fukushima.
Cei care au dat alarma au fost oamenii de știință italieni, după ce au observat o creștere semnificativă a cantității de ruthenium-106, un izotop radioactiv. Informația a fost rapid confirmată de alte laboratoare de monitorizare din Europa.
Norul radioactiv nu este periculos pentru oameni și mediu
Institutul pentru Radioprotecție și Securitate Nucleară din Paris a concluzionat că sursa scurgerii poate fi, cel mai probabil, un reactor nuclear din Rusia. Mai exact, sursa poate fi localizată între Râul Volga și Munții Urali, locul în care se află instalația nucleară Mayak.
Specialiștii francezi au declarat că norul radioactiv nu prezintă niciun risc asupra mediului din Europa sau asupra sănătății oamenilor.