Trei români din Italia, infectați cu coronavirus!
Trei români din Italia au fost infectați cu coronavirus. Ministerul de Externe al României a confirmat astăzi informația.
Cei trei români care sunt bolnavi de pneumonie Wuhan locuiesc în Treviso, Lombardia și Bologna.
Trei români din Italia, infectați cu coronavirus!
„În continuarea informațiilor privind existența unor cetățeni români printre persoanele depistate pozitiv cu virusul COVID-19 pe teritoriul Republicii Italiene, MAE face următoarele precizări. Potrivit datelor obținute în cursul zilei de ieri de către reprezentanții Ambasadei României la Roma și ai oficiilor consulare la nivel local, până în prezent, au fost identificați 3 cetățeni români printre persoanele infectate cu COVID-19 pe teritoriul acestui stat.
Astfel, Consulatul General al României la Trieste a fost informat de către autoritățile locale din provincia Treviso cu privire la confirmarea unui caz în regiune, persoana având dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova.
De asemenea, autoritățile locale de la Cremona au confirmat existența unui cetățean român depistat pozitiv în regiunea Lombardia, iar un al treilea caz, persoană cu dublă cetățenie româno-italiană, a fost confirmat în Bologna, în provincia Emilia-Romagna”, a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat.
MAE a reaminti că toți cetățenii români din străinătate care doresc să solicite informații despre modul în care se manifestă virusul COVID-19, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și conduita preventivă pot apela numărul +4021.320.20.20.
Foto: Shutterstock