Decizia luată de Elton John! Problemele de sănătate i-au pus capac
Elton John a fost nevoit să ia o decizie neașteptată, după ce problemele de sănătate i-au pus capac. Artistul a făcut anunțul pe scenă, chiar astăzi.
Celebrul solist i-a anunțat pe fanii veniți la concertul său din Auckland, Noua Zeelandă, că nu mai poate continua să cânte, din cauza problemelor de sănătate, scrie BBC.
Decizia luată de Elton John
„Mi-am pierdut complet vocea, nu pot cânta. Trebuie să plec, îmi pare rău”, a spus Elton John cu lacrimi în ochi, apoi a plecat de pe scenă.
În timpul concertului de astăzi, muzicianul le-a spus celor din public că tocmai a fost diagnosticat cu pneumonie infecțioasă, o formă a bolii provocate de o bacterie sau un virus.
Elton John a avut probleme de sănătate și în trecut. În 2017, artistul a fost diagnosticat cu cancer de prostată și a suferit o intervenție chirurgicală.
Foto: Profimedia