Cristian Pomohaci refuză să se prezinte în fața instanței
Cristian Pomohaci refuză să se prezinte în fața instanței și preferă să meargă la concerte și să fie nelipsit de pe rețelele sociale.
A trecut un an de când judecătorii de la Tribunalul Mureș îl așteaptă pe Pomohaci. Fostul preot trebuie să se prezinte pentru legalizarea acordului de recunoaștere a vinovăției semnat în 2018.
Cristian Pomohaci refuză să se prezinte în fața instanței
La cel mai recent termen din proces, care a avut loc în octombrie, judecătorii le-au pus în vedere avocaților ca fostul preot să fie prezent, în mod contrar riscând o amendă judiciară.
Cristian Pomohaci a recunoscut în fața procurorilor că s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale rezultate din închirierea a 11 imobile, prejudiciul total fiind de peste 110.000 euro. Reprezentanții Parchetului au menționat că inculpatul a plătit integral prejudiciul la data semnării acordului.
Din câte se pare, fostul preot evită să se prezinte la tribunal pentru că va fi nevoit să își asume pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare. Pomohaci ar trebui să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității și nu va mai putea fi ales în funcțiile publice sau care să implice exercițiul autorităților de stat pentru o perioadă de doi ani.