Shakira, dezvăluiri despre relația cu soțul ei, Gerard Pique
Shakira a făcut recent dezvăluiri despre relația cu soțul ei, Gerard Pique, după ce în presă au tot apărut zvonuri despre despărțirea celor doi.
Artista sudamericană a vorbit deschis despre mariajul său, punând capăt speculațiilor potrivit cărora urmează să divorțeze de fotbalistul de la FC Barcelona.
Shakira, dezvăluiri despre relația cu soțul ei, Gerard Pique
„Niciodată nu am fost un cuplu tradiţional. Nu avem un acord scris prin care ne împărţim treburile casnice, dar amândoi suntem părinţi dedicaţi şi încercăm să ne sprijinim reciproc. Nu ştim cum să facem altfel lucrurile. Uneori e greu când unul dintre noi nu îşi poate vedea copiii timp de o lună sau mai mult. E greu, dar reuşim să ne sunăm prin Facetime aşa că suntem tot timpul conectaţi şi acest lucru ajută foarte mult“, a declarat Shakira pentru cei de la Clarin.
Artista, care are doi copii cu fotbalistul catalan, a vorbit despre relația cu soțul ei și în documentarul „El Dorado Tour”: „Gerard m-a văzut plângând de foarte multe ori. Credeam că nu îmi voi mai relua cariera. Mi-a spus că nu își dorește un viitor cu o femeie nefericită. Toată lumea producea muzică, iar eu îmi revenisem, dar eram blocată în casă cu copiii. «Du-te și fă ce-ți place, du-te și muncește», mi-a spus”.
Foto: Profimedia