Valeriu Gheorghiță, despre a treia tură de vaccinare anti-COVID! Când ar putea începe campania
Valeriu Gheorghiță a dezvăluit că personalul medical și persoanele vulnerabile ar putea fi vaccinate cu a treia doză împotriva coronavirus.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a explicat că această decizia ar urma să fie luată în septembrie din cauza creșterii numărului de infectări cu varianta Delta.
Valeriu Gheorghiță, despre a treia tură de vaccinare anti-COVID
„Există discuții în momentul de față legat de administrarea rapelului, sau cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză, la persoanele care au un risc crescut de expunere – personalul medical și social și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a spus Gheorghiță, notează DIGI24.
Până în prezent au fost înregistrate 127 de cazuri cu varianta Delta. Cele mai multe cazuri, 31, au fost înregistate în București, urmat de Argeș (23), Ilfov (19) și Bacău (17).
„Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”, a mai spus Gheorghiță.