Ce spune Andreea Marin despre o nouă căsătorie. ”Eu sunt trecută prin viață”

03.05.2021, 10:57
Ce spune Andreea Marin despre o nouă căsătorie. ”Eu sunt trecută prin viață”

Vedeta de televiziune Andreea Marin a vorbit despre o nouă eventuală căsătorie.

Andreea Marin s-a căsătorit prima oară în anul 1995, la vârsta de 21 de ani, cu Cristian Gheorghiță. Cei doi au divorțat după trei ani de mariaj. În anul 2005, Andreea Marin a început povestea de dragoste cu celebrul Ștefan Bănică Junior, cu care s-a căsătorit un an mai târziu, în mare secret, în America. Cei doi au împreună o fiică, Violeta. Andreea Marin și Ștefan Bănică Junior au anunțat că divorțează în ianuarie 2013.

Ulterior, Andreea Marin s-a căsătorit cu medicul turc Tuncay Ozturk. Cei doi au divorțat după trei ani de căsnicie, în anul 2016. De câțiva ani, Andreea Marin formează un cuplu cu Adrian Brâncoveanu.

Ce spune Andreea Marin despre o nouă căsătorie. ”Dacă ai un act și nu ești bine… la ce e bun?”

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru postul de televiziune Antena Stars, Andreea Marin a vorbit despre eventualitatea unei noi căsnicii.

„Eu sunt trecută prin viață și așa am ajuns să consider. Nu are nicio importanță asta, că dacă ai un act și nu ești bine… la ce e bun? La vârsta mea de 46 de ani lucrurile deja se așează, știi ce limite ai, ce poți și ce nu. Pe de altă parte nu trebuie să mai demonstrez nimic nimănui, nici măcar mie. Știu cine sunt. Nu e puțin lucru să ai pe cineva aproape, care te sprijină, are grijă de înfățișarea sa, lucrurile astwa îți dau un echilibru sufletesc. Pe de altă parte, și când suntem singuri trebuie să fim bine. Nu trebuie să depindem de ceilalți ca să fim bine”, a declarat Andreea Marin, citată de spynews.ro.

Vedceta de televiziune a făcut declarații și despre relația cu fiica sa, Violeta: „Crește fiica mea și deja e cât mine de înaltă și are aproape 14 ani. Mă ajută, suntem ca niște prietene, facem lucruri împreună. Am ajuns la momentul când vorbim cinstit despre orice, suntem două fete la șuetă. Eu am fost foarte cinstită cu ea încă de când era mică. Nu am considerat că trebuie să îi ascund lucruri, nici măcar cele mai puțin plăcute. Fiica mea este matură și nu s-a întâmplat ca ea să nu fie de acord dintr-un moft, nici nu s-a întâmplat să nu fie de acord”.

citește și...