Restaurantele, cafenelele și cinematografele din București se închid din nou. Cum vor funcționa școlile

07.03.2021, 14:54
Restaurantele, cafenelele și cinematografele din București se închid din nou. Cum vor funcționa școlile
foto: pixabay

Duminică, 7 martie, Comitetul Municipiului București pentru Situația de Urgență a anunțat noi măsuri restrictive, după ce a crescut numărul de cazuri noi de coronavirus în București. 

Capitala a intrat în scenariul roșu! Începând de duminică seară, 7 martie, restaurantele la interior, teatrele, cinematografele, sălile de jocuri de noroc cafenelele și cluburile se închid din nou.

Cum vor funcționa școlile

În plus, în unitățile de învățământ, participarea la ore se va desfășura astfel, conform documentului transmis de CMBSU:
  • Toți preșcolarii și elevii din învățământul primar
  • Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-ea și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale
  • Este permisă organizarea cu prezență fizică,în unitățile de învățământ a următoarelor activități
  • Simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali
  • Evaluările naționale
  • Orele remediale pentru toate clasele
  • Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu
citește și...