Un supermarket din România a introdus taxă pentru pungile de la raionul fructe-legume

01.10.2019, 19:42
Un supermarket din România a introdus taxă pentru pungile de la raionul fructe-legume
Pungile biodegradabile costă 10 bani

Un cunoscut supermarket de pe piața din România a introdus o taxă pentru pungile de la raionul fructe-legume, cu intenția de a proteja mediul înconjurător. 

Decizia a fost luată recent de Kaufland și s-a bazat pe rezultatele primului studiu despre comportamentul românilor vizavi de utilizarea pungilor de plastic.

Pungile costă 10 bani

Potrivit sondajului, 54% dintre români preferă să găsească pungi biodegradabile, iar 14% spun că vin cu acestea de acasă și, astfel, le refolosesc.

Pungile biodegradabile costă 10 bani și sunt deja prezente în magazinele Kaufland. 

„4 din 10 români au declarat că introducerea pungilor biodegradabile contra cost i-ar determina să își schimbe comportamentul de a utiliza excesiv pungi de unică folosință la legume-fructe. Potrivit acestora, ei fie vor folosi mai puține pungi, fie vor opta pentru pungi reutilizabile, fie vor renunța cu totul la ele”, scrie în comunicatul Kaufland.

 

citește și...