Vedete Romania

Adrian Mutu, despre scandalul drogurilor. ”Au fost șase luni groaznice din viața mea. Am fost, ca să zic așa, în iad, și m-am întors”

Adrian Mutu, în vârstă de 42 de ani, a vorbit despre culisele celebrului episod „cocaina”, de la Chelsea, atunci când cariera Briliantului a avut foarte mult de suferit. ”Au fost șase luni groaznice din viața […]

Impresarul lui Petrică Mâțu Stoian, acuzații la adresa Niculinei Stoican. ”S-a pensionat din cauza ei. Să scape de ea, să nu o mai vadă”

Doru Guşman, impresarul lui Petrică Mâţu Stoian, a făcut declarații dure la adresa interpretei de muzică populară Niculina Stoican. Acesta a afirmat, printre altele, că regretatul artist s-a pensionat de la Ansamblul ”Maria Tănase” din […]

Maia Morgenstern are COVID-19. ”Nu vreau să devin o povară: cred că am evitat o tragedie”

Actrița Maia Morgenstern, în vârstă de 59 de ani, a fost confirmată cu COVID-19. Renumita artistă a transmis un mesaj amplu pe contul său de pe o rețea de socializare. Aceasta a explicat că s-a […]

Dosar penal pentru ucidere din culpă după moartea lui Petrică Mâţu Stoian

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul decesului cântăreţului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian. regretatul interpret de floclor a încetat din viață în […]

FOTO / Alexandra Stan, apariție controversată într-un body nude. Ce i-a fost dat să audă de la internauți!

Cântăreața Alexandra Stan, în vârstă de 32 de ani, a postat, pe contul său de pe o rețea de socializare, o fotografe în care își expune formele într-0un body de culoare nude. Apariția artistei a […]

Ce spune Raluca Bădulescu despre relația cu Cătălin Botezatu. ”Pentru el aș merge până la sfârșitul lumii și înapoi”

Raluca Bădulescu, în vârstă de 47 de ani, a făcut declarați despre relația care o leagă de binecunoscutul creator de modă Cătălin Botezatu, în vârstă de 54 de ani. ”Pentru el aș merge până la […]

Ce spune actorul Marian Râlea despre celebritate. ”Sunt un om modest şi nu mi-am dorit niciodată să epatez”

Marian Râlea, în vârstă de 63 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați actori din țarea noastră. Artistul a vorbit despre cum percepe faptul că este celebru. ”Sunt un om modest […]

FOTO / Mihai și Elwira Petre şi-au adjudecat o nouă amuletă la ”Asia Express”    

Seara de duminică a dat startul cursei din Iordania, la ”Asia Express – Drumul Împăraților”. Cele cinci echipe rămase în joc au concurat în locuri sălbatice și în temperaturi extreme, pentru că cea de-a opta […]

Cum este viața Mihaelei Rădulescu la Monaco. ”Îmi fac singură piața și curățenia. Diva e activată doar la ieșirile în oraș”

Mihaela Rădulescu, în vârstă de 52 de ani, a povestit cum este viața sa la Monaco, acolo unde este stabilită de foarte mulți ani. Vedeta a mărturisit că se ocupă siungură de treburile casnice. ”Îmi […]

Amănunte neștiute despre fostul soț al Ramonei Bădescu. ”Cel mai rău m-a rănit când am aflat că în timpul căsniciei a avut un copil”

Ramona Bădescu, în vârstă de 52 de ani, a scos la iveală detalii mai puțin cunoscute despre fostul său soț, un baron italian. Povestea de dragoste dintre vedetă și Alessandro di Fornaro a durat șapte […]