Actrița Rona Hartner, în vârstă de 49 de ani, a explicat cum a reușit să treacă peste cea mai grea perioadă din viața sa, când a fost diagnosticată cu cancer. ”Chimioterapia făcută în Franța a fost foarte grea, dar am suportat tot protocolul și am avut doi ani să îmi revin”, a mărturisit binecunoscuta artistă.
Rona Hartner știe să facă show oriunde merge, spectacolele sale fiind urmărite cu sufletul la gură. În cea ce privește viața personală, Rona Harner a format un cuplu în ultimii ani cu francezul Herve Camilleri. Binecunoscuta actriță a anunțat în urmă cu câteva luni că divorțează. Rona Hartner este mama unei fete care se numește Sumalya și care are 12 ani. Adolescenta este fruct al mariajului pe care artista l-a avut cu actorul Rocco Sedano. Rona Hartner și Herve Camilleri au divorțat oficial la notar, în data de 17 septembrie 2021.
”Chimioterapia făcută în Franța a fost foarte grea, dar am suportat tot protocolul și am avut doi ani să îmi revin. Nu am mai avut concerte, nu a mai fost haos. Se zice că de șapte ani ai nevoie ca să îți revii, dar eu am avut nevoie de un an. Pot să spun ca înotul m-a ajutat foarte mult”, a mai declarat Rona Hartner.
”M-am mai îngrășat. Toată viața am fost zveltă și nu-mi stă bine slabă. La boala asta nu ai voie deloc sa slăbești. Mai bine ești mai împănată ca să poți duce. Eu fac sport pe plajă. Am toate aparatele, mi le pun într-un loc special amenajat și fac sport între doi palmieri”, a completat aceasta.