Echipa Războinicilor de la ”Survivor România” a pierdut jocul de imunitate în fața echipei Faimoșilor. Concurenții din echipa Războinicilor au trebuit astfel să facă propuneri pentru eliminare. Trei concurenți din echipa Războinicilor au fost nomnalizați. Este vorba de Ana Dobrovie, Ramona Crăciunescu și Relu Pănescu.
În ediția din data de 7 februarie 2022 a emisiunii ”Survivor România”, echipa Războinicilor a pierdut jocul de muntate în fața echipei Faimoșilor. Astfel, componenții echipei Războinicilor au jucat jocul de imunitate individuală, care la fete a fost câștigat de Alexandra Duli și la băieți de Blaze.
În urma votului colectiv, cea care a fost nominalizată a fost Ana Dobrovie. Blaze a fost cel are l-a nominalizat direct pe Relu Pănescu, iar Alexandra Duli a propus-o spre eliminare pe Ramona Crăciunescu.
După ce a fost nominalizată, Ramona Crăciunescu a făcut declarații și a vorbit despre drama din viața sa, aceasta pierzându-și iubitul și fetița într-un accident. „Am venit în acest show să arăt că sunt puternică. Mă consider deja o supraviețuitoare. În urmă cu 4 ani am avut un accident urât. Mi-am pierdut fetița și iubitul. Am venit să demonstrez că sunt puternică, Vreau să dau tot pe traseu. Vreau să îi demonstrez fiului meu că are o mamă puternică.Viața e grea, dar trebuie să te ridici tot timpul cu fruntea sus și să tragi cu dinții până nu mai poți, ca să reușești”, a declarat Ramona Crăciunescu, potrivit click.ro.
Ana Dobrovie a comentat, după ce a fost propusă spre eliminare: „Eram sigură că eu o să fiu prima nominalizare. Nu sunt dezamăgită, mai ales de mine. Sunt mulțumită de mine și de pașii pe care i-am făcut în competiție. Persoanele puternice care spun mereu ce gândesc vor fi mereu date la o parte. De la începutul competiției am fost amenințată că eu o să fiu prima care iese”.
Relu Pănescu a declarat: „Voi face tot ce îmi stă în putință, să nu mă dau bătut, să nu renunț la luptă. Voi fi mereu dedicat pentru a aduce punct echipei. Și ceilalți au observat că am avut momentele mele, în care după ce am terminat unul dintre jocuri a existat o solicitare medicală”.
Prima concurentă eliminată în acest sezon la ”Survivor România” a fost cântăreața Xonia, care a făcut parte din echipa Faimoșilor. De asemenea, Roxana Ciuhulescu, din echipa Faimoșilor, a părăsit competiția ”Survivor România” din cauza problemelor medicale.
Echipa Războinicilor a rămas și ea fără un concurent. Este vorba despre Liviu Mihalca, dansator profesionist, care a decis să se retragă, pentru că a recunoscut că traseele şi lipsa mâncării l-au afectat prea mult. În ediția de marți, 25 ianuarie 2022, Andreea Tonciu a fost concurenta eliminată de la ”Survivor România”, în urma voturilor telespectatorilor. În ediția din data de 1 februarie 2022, cel care a părăsit competiția ”Survivor România” a fost Robert Niță.
În edița din data de 6 februarie 2022, a fost convocat consiliul de urgență la ”Surivor România”. Prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel a anunțat că un concurent părăsește competiția din Republica Dominicană. Este vorba despre Angela Forero Diaz, care a făcut parte dn echipa Războinicilor. Aceasta a suferit o accidentare, iar medicii i-au recomandat repaos total. A fost declarată inaptă de către medici și nu a mai putut să evolueze mai departe în competiție