Categorii: Monden Vedete Romania

Petre Roman, despre relația cu fiica sa, Oana Roman. ”S-a întâmplat să o mai atenționez cu câte o palmă”

Petre Roman a făcut declarații despre fiica sa, Oana Roman, la o emisiune de televiziune.

Petre Roman, fost prim-ministru al României, a mărturisit că s-a mai întâmplat să o atenționeze pe fiica sa, Oana Roman, cu câte o palmă. De asemenea, acesta a recunoscut că în momentul în care a ajuns premier a neglijat relația cu fiica sa.

“Nu sunt supărat pe Oana. Nu sunt un tată violent. Dacă Oana simte așa, probabil e cum spune. Da, s-a întâmplat să o mai atenționez cu câte o palmă. E adevărat că din momentul în care am ajuns prim-ministru eu nu am mai avut timp de ea. Dar a ieșit bine pentru ea, a făcut studii în Franța, azi e un om pe picioarele ei. Îmi crește nepoțica, e o fetiță minunată. Nu am nimic să-m reproșez ca tată“, a declarat Petre Roman la Kanal D, citat de click.ro. ”Cu Izabela m-am văzut de mai multe ori, am o relație bună cu ea. Câteodată Oana este un om drept, dar e și impulsivă. Așa e firea ei. Acum trei săptămâni mi-am văzut nepoțica”, a mai spus acesta.

Ce a spus Petre Roman despre fosta sa soție, Mioara Roman

Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Silvia Chifiriuc este actuala soție a fostului premier al României, Petre Roman. Din mariajul lor a rezultat un copil, un băiețel, Petrus. Cei doi și-au unit destinele în anul 2009. Înainte de a-l cunoaște pe Petre Roman, despre Silvia Chifiriuc se spune că a avut o relație cu un italian în vârstă și foarte bogat, pe nume Giuseppe Madia. Povestea de dragoste cu bărbatul mai bătrân cu 47 de ani ca ea s-a întins pe durata a 12 ani. Petre Roman a mai fost căsătorit cu Mioara Roman. Cei doi au împreună o fiică, Oana Roman.

Fostul premier al României, Petre Roman, invitat de curând la emisiunea pe care Denise Rifai o moderează la postul de televiziune Kanal D, a vorbit și despre fosta sa soție, Mioara Roman.

”Am fost împreună și la bine și la rău. De la un moment în colo nu a mai fost așa, pur și simplu. Ea e o mare vorbitoare de limba arabă, o ziaristă excepțională. De la mine să auziți vreodată ceva nepotrivit sau negativ la adresa ei… exclus”, a spus Petre Roman despre Mioara Roman

Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece...
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta