Categorii: Monden Vedete Romania

Cum simte acum Nea Mărin, după ce s-a infectat cu coronavirus. A făcut primele declarații din spital

În urmă cu câteva zile, Nea Mărin a ajuns pe mâinile medicilor, după ce s-a infectat cu coronavirus. Aceasta a făcut și primele declarații, direct de pe patul de spital. El a mărturisit că nu are o formă gravă a bolii și că se simte bine.

Cum simte acum Nea Mărin, după ce s-a infectat cu coronavirus

‘Mă simt foarte bine, n-am nicio chestie, n-am avut decât duminica trecută o temperatură de 38 şi de atunci nu am avut nimic. Dar s-a infectat un coleg de-al nostru, am zis să mă testez şi eu, m-am testat, sunt pozitiv.

Am venit ieri la Matei Balş, la camera de gardă, m-am internat, sunt foarte bine. Analizele sunt bune. Mi s-a spus că luni o sa fac un CT şi dacă nu sunt modificări, o să plec acasă luni sau marţi, să mă izolez ca şi ceilalţi la domiciliu’, a declarat Nea Mărin, la un post de televiziune.

Acesta a mai declarat că s-a infectat cu COVID-19 în timpul filmării unei emisiuni care va apărea în 2021.

‘Am purtat masca de dimineaţa până noaptea, am şi filmat cu viziera pe faţă. Cred că am pierdut totul de sub control la mare. Acolo, în zona aceea, erau mulţi copii care se apropiau de noi să le dăm autografe, să facă poze cu noi. Eu, crezând că aceşti copilaşi nu sunt infectaţi, am pus mâna pe unul din ei. Pe plajă m-am simţit în pericol, chiar şi pe stradă, pe unde filmam, copiii se adunau grămadă după noi’, a mai adăugat Nea Marin.

Ce a mai rămas din averea de milioane a lui Vasile Turcu. Soției i s-a pus poprire pe pensie!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Marcel Pavel s-a vindecat de coronavirus

Marcel Pavel a fost internat la spital, în urmă cu două luni, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Acesta a făcut și dublă pneumonie. Mai multe vedete de la Antena 1, implicate în proiectul ‘Te cunosc de undeva’, au fost, de asemenea, infectate cu coronavirus.

‘Da, într-adevăr, am avut două nopți cumplite şi am avut cumva sentimentul că m-am trezit din ghearele morții. Dar Dumnezeu m-a ajutat şi am scăpat şi nu pot decât să îi mulțumesc pentru asta!

Toată această perioadă m-am gândit la familia mea şi m-am rugat să fie ei sănătoşi. Mulțumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de ei şi că ne-a ajutat pe toți să depăşim aceste momente!’, a spus el într-un interviu pentru VIVA!

FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Cea mai frumoasă sportivă din lume a renunțat la haine și a stârnit reacții în rândul fanilor: „Cel mai tare trup de...
Țara în care Dacia decapotabilă face senzație. Cum arată noua atracție „Jogger Papamobil”