Mormântul ultimului fugar important căutat pentru rolul său în genocidul din Rwanda din 1994, Protais Mpiranya, a fost găsit, a declarat joi un procuror de la un tribunal susținut de ONU. În luna mai a anului 2020, Mpiranya a devenit ultimul fugar important dintre cele 93 de persoane condamnate de Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda (TPIR) și, totodată, cel mai căutat criminal de război din lume.
Timp de mai bine de douăzeci de ani, justiția l-a considerat fugar. Protais Mpiranya, cel mai căutat fugar din Rwanda pentru presupusa sa implicare în genocidul din 1994, era de fapt mort de șaisprezece ani, au anunțat joi, 12 mai, procurorii ONU.
Protais Mpiranya, „ultimul dintre cei mai mari fugari” inculpați de Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda, a murit în 2006 în națiunea sud-africană Zimbabwe, a declarat Serge Brammertz, procuror-șef la Mecanismul Internațional Rezidual pentru Tribunalele Penale al ONU, într-un comunicat.
Investigatorii ONU au identificat mormântul lui Mpiranya cu ajutorul unei dovezi extrem de importante – un desen de mână al pietrei de mormânt a lui Mpiranya -. După ce a fost deshumat, cadavrul lui Protais Mpiranya a fost supus unei analize ADN, iar rezultatele arată că identitatea este a lui.
Bărbatul a fost acuzat de multiple capete de acuzare de genocid, complicitate la genocid, crime împotriva umanității și crime de război.
„În special, el a fost acuzat de responsabilitatea pentru uciderea unor înalți lideri din Rwanda la începutul genocidului, inclusiv a prim-ministrului Agathe Uwilingiyimana” și a altor lideri naționali, se arată în comunicat.
Uciderea în masă a populației din Rwanda a fost declanșată pe 6 aprilie, când un avion care-l transporta președintele Juvénal Habyarimana a fost doborât și prăbușit în Kigali, capitală, ucigându-l. Se estimează că 800.000 de tutsi și hutu moderați au murit în 100 de zile de măcel în 1994, în care milițienii hutu i-au masacrat pe tutsi adăpostindu-se în biserici și școli.
Mpiranya ar fi fost printre cei care au ordonat uciderea premierului de atunci Agathe Uwilingiyimana, a 10 soldați belgieni care o protejează și a altor câțiva politicieni de frunte și a familiilor acestora la 7 aprilie 1994, în primele ore ale genocidului. Mpiranya a trăit în Zimbabwe timp de patru ani sub un pseudonim, în ciuda asigurărilor autorităților care spuneau că bărbatul nu se afla în țară.
După căderea regimului hutu în iulie 1994, Mpiranya a fugit din țară. A petrecut patru ani în Camerun, apoi în Republica Democrată Congo, unde a luptat alături de trupele hutu și cele din Zimbabwe de partea președintelui Laurent Kabila.
După ce a fost pus sub acuzare, în septembrie 2002, Mpiranya a fugit în Zimbabwe la sfârșitul anului 2002, unde a locuit până la moartea sa în 2006, a spus Tribunalul.
„Prezența lui Mpiranya în Zimbabwe și, ulterior, moartea sa, au fost ascunse în mod deliberat de eforturile concertate ale familiei și ale asociaților săi, inclusiv până în prezent”, a spus MICT, adăugând că va cere judecătorilor să închidă cazul.
Fugarul Mpiranya a rămas liber și în viață până după închiderea Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda (TPIR), fondat în 1994 pentru a trage la răspundere persoanele care au comis genocidul din Rwanda.
Mpiranya a trebuit să renunțe la vila încăpătoare în care a trăit timp de un an și s-a mutat într-un apartament și apoi într-o altă locuință dintr-un cartier mai sărac.
Când Mpiranya s-a îmbolnîvit de tuberculoză, nu mai avea deloc bani ca să plătească pentru îngrijirile medicale de care avea nevoie. În registrul spitalului în care a primit îngrijiri, Mpiranya a folosit pentru prima dată pseudonimul cu care a ajuns să fie îngropat: Sambao Ndume.
Pe 7 februarie, membrii ai echipei de investigatori ONU au ajuns la cimitirul de lângă Harare, unde mormintele erau ascunse fiind sub iarba înaltă. Investigatorii căutau o piatră de mormânt neagră ridicată în memoria lui Sambao Ndume, a cărui dată de naștere era identică cu cea a lui Mpiranya, 30 mai 1956.
„A fost acel moment când colegul meu a strigat: ‘L-am găsit!’ Stăteam cu toții acolo uitându-ne la [mormânt]. A fost exact cum ne-am imaginat. Toată munca grea, suișurile și coborâșurile, au dus la acest moment.”, spune un membru al echipei a povestit despre momentul descoperirii.