Mihai Găinușă este astăzi cunoscut ca om de radio și televiziune. Însă, înainte de a deveni celebru, acesta a lucrat la o centrală telefonică.
Înainte de a deveni cunoscut la TV, Mihai Găinușă și-a câștigat existența lucrând la o centralîă telefonică, după cum a dezvăluit acesta la emisiunea „BookMedia” de la A7TV.
„Terminasem un liceu industrial de profil, de poştă şi telecomunicaţii, am fost distribuit într-o centrală telefonică unde nu ştiam să fac nimic. Patru ani de zile am luat un salariu binemeritat acolo. După care am zis că nu o să pot să-mi petrec toată viaţa într-o centrală şi am zis să fac ceva. Aveam un viitor asigurat pe vremea aceea, dar s-a văzut că era o idee greşită deoarece Romtelecomul de atunci s-a vândut. Şi foarte multă lume a fost dată afară, s-au schimbat şi timpurile, mă rog, s-a trecut la smartphone. Tehnologia a evoluat şi pentru mine a fost simplu, pentru că nu eram în ea, n-aveam nicio legătură. Dar viaţa te aruncă pe unde nu crezi”, a detaliat Mihai Găinușă, relatează click.ro.
Mihai Găinușă, în vârstă de 50 de ani, este un realizator și prezentator de radio și televiziune. Între anii 2000 și 2003 a realizat matinalul radio ”Cronica Cârcotașilor” la Radio 21.
Din februarie 2001 până în iulie 2014, Mihai Găinușă a scris si prezentat emisiunea TV ”Cronica Cârcotașilor” la postul de televiziune Prima TV. Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă s-au certat după ce acesta din urmă a plecat, alături de Codruţ Keghes, din echipa emisiunii ”Cronica Cârcotașilor”.
În ceea ce privește viața personală, Mihai Găinușă este căsătorit cu Ioana și are doi copii, Eva și Andrei.