Categorii: Monden Vedete Romania

Ce gest a făcut iubitul Ioanei Filimon. ”M-a supărat un pic și nu mai știa ce să facă să mă împace”

Ioana Filimon, în vârstă de 28 de ani,  a dezvăluit, în cadrul unui interviu,  ce gest romantic a făcut iubitul său pentru ea. ”M-a supărat un pic și nu mai știa ce să facă să mă împace”, a povestit vedeta. De asemenea, Ioana Filimon a spus și cum l-a impresionat la rândul ei pentru cel care îi este partener de viață.

Ioana Filimon a vorbit despre iubire în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva.

”Cred în iubirea adevărată și o trăiesc de ceva timp. Nu mă mai așteptam să o trăiesc, credeam că fluturii în stomac îi ai în adolescență sau când ești foarte tânără”, a afrmat ea.

Ce gest a făcut iubitul Ioanei Filimon. ”A fost o surprză frumoasă, am fost foarte emoționată”

”Recent, m-a supărat un pic iubitul meu și nu mai știa ce să facă să mă împace, pentru că sunt încăpățânată. Eram acasă și a chemat un interpret de la mine din zonă, a pus în mașină boxe și stația… Mi-a cântat melodiile care îmi plac în fața casei, până am ieșit. Mi-a adus și flori, și cadouri, și a fost o surpriză frumoasă, am fost foarte emoționată”, a detaliat Ioana Filimon.

Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

”Și eu, de curând, am făcut un gest care l-a impresionat. Iubitul meu era plecat din țară și m-am dus cu prietena mea să îl aștept la graniță, la venirea acasă. M-am îmbrăcat în fustă scurtă, afară ploua, eram pe tocuri și așteptam să văd dacă mă ia la ocazie. Îl sunam să văd pe unde este, iar când mi-a spus că a trecut punctul de frontieră, m-am pus în mijlocul drumului. Am văzut de departe mașina lui și, când a ajuns în apropierea mea, nu numai că nu a oprit, dar m-a și ocolit și și-a văzut de drum. Până la urmă, s-a oprit după apelul meu telefonic. A fost și o bilă albă pentru el și i-a plăcut surpriza, că am venit să îl întâmpin și am dorit să mai scurtez timpul până să ne revedem”, a mai spus vedeta.

Cine este Ioana Filimon

Ioana Filimon a fost desemnată Miss România în anul 2016. Participarea la competiții de frumusețe a reprezentat șansa Ioanei Filimon de a se muta din Timișoara în București. Se poate lăuda cu o carieră în modelling. Ioana Filimon a terminat Facultatea de Protecția și Ingineria Mediului. Ioana Filimon a fost una dintre vedetele care au participat la show-ul de televiziune ”Ferma”, prezentat de Mihaela Rădulescu la Pro TV. Ioana a fost una dintre cele mai provocatoare apariții din emisiune.

Ioana Filimon a fost una dintre vedetele care au participat în acest sezon la emisiunea ”Bravo, ai stil! Celebrities”, de la postul de televiziune Kanal D. Vedeta a fost descalificată după ce ar fi încălcat regulamentul concursului.

FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani