Categorii: Monden Vedete Romania

Ce a povestit Oana Zăvoranu despre Tamara Buciuceanu! Cele două au fost vecine

Vestea că Tamara Buciuceanu Botez s-a stins din viață a întristat pe toată lumea ieri. Numeroase vedete și-au amintit cu drag de marea actriță, printre acestea fiind și Oana Zăvoranu, care a scris un mesaj spumos. 

„Zăvo” a dezvăluit că a fost vecină cu Tamara Buciuceanu ani întregi, cele două locuind chiar pe aceeași stradă. Oana și-a amintit, melancolică, câteva întâmplări din copilăria sa, legate de „Doamna comediei românești”. 

Ce a povestit Oana Zăvoranu despre Tamara Buciuceanu

„Mă cățăram pe gard și apoi în pom și-i furam cireșele. Mă alerga și mă bătea cu umbrela sau cu bastonul, depinde ce avea la îndemână. Pentru două cireșe am luat o bătaie cu umbrela soră cu moartea. Dar nici eu nu tăceam. I-am zis odată: ‘Nu-ți ajung cireșele? Le iau și eu pe alea de pe jos! Și atunci mai rău mi-am luat-o. ‘O obraznică și o hoață ești! Ce dacă sunt pe jos? Sunt ale mele!, așa îmi zicea și mă alerga”, a mărturisit Oana.

Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient

Tamara Buciuceanu a murit ieri, la vârsta de 90 de ani. Actrița era internată de pe 3 octombrie la Spitalul Elias, cu probleme cardiace. 

Anul trecut, la aniversarea a peste 65 de ani de la debutul ei pe scenă, „Doamna comediei românești” a transmis un mesaj emoționant: „Să știți că bucuria mea de astăzi este că nu m-ați uitat. (…) Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-ați aplaudat 65 de ani, înseamnă că ați înţeles ce am vrut să spun pe scenă”.

„Când nu veţi mai mirosi flori de câmp pe scenă seara / Poate vă veţi întreba atunci unde-o fi plecat Tamara?”, a mai spus marea actriță.

FOTO. Imagini fără rețineri la plajă: Raluca Zenga e o femeie singură după divorț și atrage atenția tuturor
FOTO. Imagini incendiare: apariție răvășitoare a brunetei care a înnebunit mapamondul
BT Leasing scoate la vânzare vehicule recuperate. Prețurile pornesc de la 1.500 Euro