Regretatul artist Victor Socaciu a petrecut ultimele săptămâni de viață în spital. Celebrul cântăreț a avut numeroase probleme de sănătate, iar în luna aprilie a acestui an fusese diagnosticat cu COVID-19. Soția și fiica artistului au vorbit despre cauza decesului acestuia. ”Au apărut complicații”, a spus văduva lui Victor Socaciu.
Victor Socaciu a murit la spital, unde fusese internat timp de mai multe săptămâni.
Soția și fiica acestuia au vorbit despre cauza morții artistului.
„A fost bine, a fost la spital pentru o intervenție minoră. Acolo a contractat o infecție nosocomială și cauza decesului a fost șoc septic”, a declarat Brândușa Simion, soția lui Victor Socaciu, potrivit click.ro. „A ajuns la spital pe 19 noiembrie. Avea un post-COVID, acumula pleurezie, lichid la plămâni, și am fost trei zile să facă un drenaj. Asta a fost intervenția pentru care am fost. Și de acolo, au apărut complicații. A avut multe momente în care și-a revenit și îmi spunea că vrea să ajungă la Bistrița pe 3 decembrie, că îl așteaptă acolo oameni”, a adăugat ea.
Și Ana-Maria Socaciu fiica artistului, a vorbit despre moartea acestuia: „Ne asumăm când avem intervenții, se știe că în spitale sunt bacterii. Am vorbit chiar înainte să se interneze, cum a zis și Brândușa, vorbeam despre videoclipul piesei pe care a scos-o și vorbeam de niște planuri. Nu se gândea nimeni la așa ceva”. „A avut simptome, dar nu așa de grave, a fost internat și a răspuns la tratament foarte bine, doar că plămânii au fost afectați și s-a ales cu această pleurezie”, a completat aceasta.
Victor Socaciu a murit luni, 27 decembrie 2021. Din câte se pare, Victor Socaciu se afla în spital de aproximativ o lună, însă doctorii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Victor Socaciu a avut COVID-19 în aprilie, când a fost internat. Cântărețul de folk avea mai multe probleme de sănătate, iar în 2009 a suferit un transplant renal. ”Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu celui care a fost Omul Bun al muzicii folk, sunt așteptați marți, 28 decembrie, de la ora 10,00 în foaierul Sălii Palatului!”, a anunțat Ana-Maria Socaciu, fiica artistului, în mediul online.