Categorii: Știri Stiri externe

Când vor avea loc funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a decedat săptămâna aceasta, după 70 de ani de domnie, vor fi organizate luni, 19 septembrie, începând cu ora 10:00 GMT (13:00 ora României).  Siverana britanică a încetat din viață în data de 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Fiul său cel mare, Charles al III-lea, a fost proclamat oficial rege în data de 10 septembrie 2022.

Regina Elisabeta a II-a a Mari Britanii a decedat joi, 8 septembie 2022, în castelul său scoţian de la Balmoral. Starea de sănătate a suveranei de 96 de ani era într-un declin vizibil de mai multe luni, în special după decesul soţului ei, prinţul Philip, în aprilie 2021. Regele Charles al III-lea, în vârstă de 73 de ani, a ținut primul său discurs în calitate de monarh vineri, 9 septembrie 2022. Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege sâmbătă, 10 septembrie 2022, preluând locul mamei sale, Elisabeta a II-a, a cărei moarte a îndoliat Regatul Unit.  Ceremonia a avut loc la Palatul St. James. Pentru prima dată în istorie, ceremonia din cadrul Consiliului de Ascensiune a fost televizată.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, care a murit săptămâna aceasta, după 70 de ani de domnie, vor fi organizate luni, 19 septembrie, începând cu ora 10:00 GMT (13:00 în România), a anunțat sâmbătă cel mai înalt oficial din Anglia care se ocupă cu ceremoniile de stat, relatează Hotnews.

Când vor avea loc funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.  Lideri importanți ai lumii, așteptați la funeralii

Sicriul defunctei suverane va fi luat de la Castelul Balmoral din Scoția și dus la Edinburgh, duminica aceasta, iar marți va fi adus la Londra. Va fi depus ulterior la Westminster Hall, începând de miercuri și până în dimineața înmormântării, care va avea loc la biserica Westminster Abbey din Londra. În dimineaţa zilei de 19 septembrie, sicriul va fi purtat în procesiune pe distanţa de câţiva metri dintre Westminster Hall şi Westminster Abbey pentru slujba de înmormântare, după care va fi dus la Wellington Arch şi de acolo la Capela Sfântul Gheorghe de la Castelul Windsor, la periferia Londrei, pe un drum cunoscut sub numele de Long Walk. Acolo va avea loc o ultimă slujbă înainte ca Elisabeta a II-a să fie înmormântată.

Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a.

FOTO: Hepta

FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: funeralii inmormantare moartea reginei elisabeta a doua regina elisabeta a doua regina elisabeta a doua a marii britanii