Prezentatoarea de televiziune Anca Serea, în vârstă de 40 de ani, are o familie extraordinar de frumoasă alături de muzicianul Adi Sînă. Vedeta aare șase copii din două relații diferite, însă a mărturisit că își dorește să își mai mărească familia. „Întotdeauna am zis că-mi plac copiii, cred că e mai mult decât evident lucrul acesta”, a declarat prezentatoarea știrilor sportive de la Prima TV.
Anca Serea a mărturisit că își dorește să mai aibă copii.
Deocamdată, însă, vedeta face un tratament pentru anemia severă de care suferă.
Despre dorința sa de a-și mări familia a făcut Anca Serea declarații pentru click.ro.
„Întotdeauna am zis că-mi plac copiii, cred că e mai mult decât evident lucrul acesta. Îmi doresc să mai facem copii, dar acum cum o vrea Dumnezeu. Nu e nimic senzațional, am o anemie, o problemă de sănătate, dar sunt convinsă că totul se va rezolva. Am un tratament prescris de medic, este un tratament susținut. Deocamdată mă simt bine”, a spus Anca Serea.
Vedeta de televiziune Anca Serea este căsătorită cu muzicianul Adi Sînă și are șase copii. Doi dintre aceștia, David și Sarah, sunt copiii pe care Anca Serea i-a avut cu Filip Poplingher, cel despre care se știe că a fost primul ei soț. Însă vedeta nu a fost niciodată căsătorită cu bărbatul care a încetat din viață în anul 2010. Din căsnicia cu Adi Sînă, Anca Serea are patru copii: Noah, Ava, Moise și Leah. În cadrul emisiunii ”La Măruță”, de la Pro TV, Anca Serea și-a amintit de momentul în care l-a cunoscut pe Adi Sînă și cum a început povestea lor de dragoste. Vedeta se afla într-un bar de karaoke atunci când Adi Sînă a insistat să-i dea numărul de telefon.
„Așa a reușit soțul meu, cu dă-mi numărul tău, la prima întâlnire. Dar nu i l-am dat. Și a insistat toată noaptea până i l-am dat. I-am scris pe un șervețel, într-un bar de karaoke, eu eram cu fetele și el era cu băieții. Și mi-a cântat o melodie și până la urmă i-am picat în plasă, dar după mult timp. M-a sunat în fiecare dimineață”, a povestit Anca Serea.